Paradoxul Verde al României: Între hărțile de pe hârtie și realitatea din teren

1. Marea ratare: De la 56.000 la doar 26.760 de hectare – și riscul unei noi reduceri

Conform anchetei PressOne, România a avut la dispoziție o oportunitate istorică: fonduri europene masive pentru a crea 56.000 de hectare de păduri noi. Realitatea din 2026 arată însă o imagine complet diferită.

Comisia Europeană a fost nevoită să reducă drastic aceste ținte din cauza lipsei de încredere în capacitatea autorităților române de a atrage proprietarii de terenuri și de a implementa proiectele. Mai grav, există presiuni interne pentru o nouă reducere a țintei la doar 16.000 hectare, ceea ce ar reprezenta o rată de realizare de sub 30% față de planul inițial.

Principalele cauze ale eșecului evidențiate de anchetă:

Lipsa cadastrului: Multe terenuri degradate, ideale pentru împădurire, nu au o situație juridică clară, ceea ce le face neeligibile pentru fonduri UE. Această problemă cronică a României continuă să blocheze accesarea fondurilor europene – o situație similară cu blocajele întâmpinate și în alte scheme de subvenționare europeană pentru agricultori.

Birocrația descurajantă: Proprietarii de terenuri agricole au fost reticenți în a-și schimba destinația terenului în „forestier”, de teamă că nu vor mai putea reveni niciodată la agricultură sau că vor pierde controlul asupra proprietății. Fermierul român se confruntă astfel cu aceleași dileme ca și în cazul accesării fondurilor DR-12 pentru tinerii fermieri sau al schemei DR-14 pentru ferme mici: birocrația complexă și teama de consecințe neașteptate. Înainte de a accesa orice program, fermierii trebuie să își verifice eligibilitatea prin calculatorul SO.

Plăți neatractive inițial – dar recent majorate: Vești bune au venit la finalul anului 2025: prima de sechestrare de carbon a fost majorată de la 456 euro/ha/an la 640 euro/ha/an, plătibilă timp de 20 de ani. Această creștere cu 40% face programul semnificativ mai atractiv pentru proprietarii de terenuri. Cu toate acestea, mulți fermieri consideră că această compensație tot nu acoperă pierderea profitului pe termen scurt din culturile agricole, mai ales în condițiile în care plățile APIA pentru culturi tradiționale sunt mai previzibile și mai rapide. Poți calcula exact cât vei primi pe hectar din subvenții APIA pentru a compara cu venitul din împădurire.

2. Statusul actual al împăduririlor (ianuarie 2026)

În ciuda ajustărilor negative ale țintelor din PNRR, România încearcă să recupereze teren prin campanii de împădurire, dar cifrele rămân modeste față de necesar.

Țintele recalibrate: De la obiectivul inițial de 56.000 ha, s-a ajuns la 26.760 ha până la 30 iunie 2026 – o țintă mult mai realistă, dar insuficientă pentru a combate deșertificarea din sudul țării (județele Dolj, Mehedinți, Olt), unde fenomenul de „Sahara Olteniei” avansează cu peste 1.000 de hectare pe an.

Pădurile urbane: S-a pus un accent sporit pe „mini-păduri urbane” (metoda Miyawaki), însă acestea au un rol mai degrabă estetic și local, neputând înlocui funcția climatică a masivelor forestiere compacte. Din cele 30 milioane euro alocate pădurilor urbane, implementarea a fost lentă, multe primării nefiind pregătite administrativ să acceseze fondurile.

3. Beneficiile ratate: Dincolo de umbră și lemn

Eșecul de a împăduri cele 26.760 de hectare (sau chiar mai puțin) nu este doar o cifră într-un raport de audit, ci are consecințe economice și ecologice directe:

Protecția Solului: Terenurile nisipoase sau degradate, odată împădurite, își recapătă fertilitatea. Fără pădure, acestea devin improductive în mai puțin de un deceniu. Pentru fermierii care gestionează exploatatii zootehnice, pierderea pășunilor din cauza deșertificării înseamnă costuri suplimentare masive pentru hrană.

Gestionarea Inundațiilor: Pădurile noi ar fi acționat ca „bureți naturali”, absorbind surplusul de apă în perioadele de precipitații extreme, reducând riscul de viituri în zonele de câmpie. Paradoxal, în timp ce sudul țării se deșertifică, nordul și centrul se confruntă cu inundații din ce în ce mai frecvente.

Sechestrarea Carbonului: Într-o piață a certificatelor de carbon tot mai scumpă, România pierde potențiale venituri verzi prin necrearea acestor „depozite” naturale de CO₂. Cu prima de sechestrare majorată la 640 euro/ha/an timp de 20 ani, un proprietar care împădurește 10 hectare ar primi 128.000 euro doar din prima de carbon pe durata contractului – fără a mai lua în calcul valoarea lemnului sau alte beneficii ecosistemice.

4. Declarațiile oficiale contradictorii

Situația programului de împădurire prin PNRR a generat o serie de declarații contradictorii din partea oficialilor:

Fostul ministru Mircea Fechet (PNL) a declarat că a lăsat în funcție 27.000 hectare validate de Garda Forestieră Națională ca fiind eligibile pentru împăduriri și 14.700 hectare cu contracte semnate. El a avertizat în mod repetat asupra pericolului deșertificării și a necesității urgente a acțiunilor de împădurire.

Actuala ministră Diana Buzoianu a recunoscut în iulie 2025 că doar aproximativ 9.000 hectare au fost plantate la nivel național și și-a exprimat „ambiția de a dubla suprafața reîmpădurită într-un singur an”. Totuși, cu mai puțin de 6 luni până la termenul limită (30 iunie 2026), obiectivul de 26.760 ha pare din ce în ce mai greu de atins.

Asociația Forța Fermierilor (AFF) a solicitat public ministrului Buzoianu să își asume ținta de 26.500 ha și să reziste presiunilor pentru reducerea ei la 16.000 ha. Fermierii membri ai AFF au înțeles că împăduririle reprezintă „cea mai bună soluție pentru combaterea secetei, a fenomenului de arșiță prelungită și de luptă împotriva deșertificării”.

5. Ce este de făcut? O perspectivă pentru 2026 și dincolo

Pentru ca România să nu mai rateze următoarele ferestre de finanțare și să salveze ceea ce mai poate fi salvat din PNRR, experții sugerează o schimbare de paradigmă:

Reforma legislației forestiere: Simplificarea procedurii de transformare a terenului degradat în pădure fără a „pedepsi” proprietarul cu restricții excesive. Proprietarii trebuie să aibă garanții clare că nu vor pierde dreptul de proprietate și că există mecanisme de ieșire din program în cazuri justificate.

Plata serviciilor ecosistemice: Statul trebuie să plătească proprietarii nu doar pentru lemn, ci pentru aerul curat și biodiversitatea pe care pădurea lor o generează. Majorarea primei de sechestrare la 640 euro/ha/an este un pas în direcția corectă, dar ar trebui însoțită de alte stimulente: scutiri fiscale, acces prioritar la alte măsuri de agromediu, etc.

Parteneriatele cu mediul privat: Multe companii caută proiecte de împădurire pentru a-și compensa amprenta de carbon, dar se lovesc de aceleași bariere legislative ca și statul. Facilitarea acestor parteneriate publice-private ar putea debloca zeci de mii de hectare suplimentare. De asemenea, formele asociative precum cooperativele agricole pot juca un rol cheie în agregarea terenurilor mici și accesarea mai eficientă a fondurilor PNRR pentru împădurire.

Extinderea termenului PNRR: România a obținut deja o prelungire cu 18 luni a PNRR. Cu toate acestea, implementarea programului de împădurire rămâne în urmă. Este esențial ca perioada 2026-2027 să fie folosită eficient pentru a contracta cât mai multe hectare, chiar dacă plantarea efectivă se va face în sezoanele de toamnă și primăvară ulterioare.

Concluzie: Banii europeni nu sunt suficienți fără viziune

Articolul din PressOne și evoluțiile ulterioare servesc drept un semnal de alarmă: banii europeni nu sunt suficienți dacă nu există încredere și viziune administrativă. În timp ce țările vecine își extind suprafețele împădurite pentru a se adapta la secetă, România riscă să rămână „la umbra” unor proiecte eșuate pe hârtie.

Cu doar câteva luni rămase până la termenul limită de 30 iunie 2026 pentru atingerea țintei de 26.760 hectare, și cu doar 9.000 hectare plantate până acum, România se află într-o cursă contra cronometru. Fiecare hectar neîmpădurit astăzi înseamnă un pas mai aproape de deșertificarea ireversibilă a sudului țării.

România se află la o răscruce: fie profită de ultimele luni ale PNRR pentru a împăduri măcar o parte semnificativă din cele 26.760 ha planificate, fie asistă pasiv la extinderea Saharei Olteniei și la pierderea unui potențial de milioane de euro în servicii ecosistemice și venituri din carbon.